Tricolori -ep.1

Daniel Nicolae poate fi “noul Mutu” al Romaniei. Florin Costea nu e un jucator determinant, fiindca daca ar fi asa, Craiova nu s-ar afla in a doua parte a clasamentului. Cristi Tanase este un jucator a carui absenta s-a vazut la nationala. Cele trei afirmatii de mai sus ii apartin selectionerului. Mai bine spus lui Razvan, asa cum ii place sa i se spuna. Pentru cei foarte optimisti, cele spuse de fiul antrenorului Mircea Lucescu pot reprezenta sperante pentru viitoarea campanie de calificare la Euro 2012. Pentru cei care au vazut nationala anilor ’90 si care au citit despre marii jucatori romani de altadata, cuvintele elegantului Razvan Lucescu inseamna confirmarea prematura a esecului ce va urma.
Daniel Niculae, Florin Costea, Cristi Tanase…Primul, un jucator mai degraba modest, care la varsta deplinei maturitati ar fi trebuit sa se fi impus deja in fotbalul mare. Nu a facut-o si pronosticul meu e ca nu o va mai face. La Auxerre a inscris cateva goluri in 3 ani, la nationala a jucat mereu foarte slab. Diferentele fata de Mutu sunt uriase, chiar daca personal nu sunt si nu am fost niciodata un fan al fitelor celui supranumit « Briliantul ».
Al doilea, sustinut puternic de patronul Mititelu, e noul idol al Craiovei. Jucator de explozie, tehnic si spectaculos, merita incercat si la nationala. Sustinut si indrumat poate fi o solutie poate mai buna decat preferatul Niculae. Si totusi, Costea este doar o promisiune care poate ramane la stadiul de eterna speranta, la fel ca multi altii inaintea sa. Nu e un salvator, nu poate face minuni. La fel poate fi apreciat si cel de-al treilea jucator despre care vorbeste selectionerul. Tanase , la fel ca si olteanul Costea, poate insemna viitorul, dar nationala are nevoie de prezent. Si din pacate, prezentul se caracterizeaza printr-o selectie facuta subiectiv, o lipsa cronica de valoare a celor selectionati, o viziune cel putin lipsita de orizont.
Niciodata nu am crezut ca voi ajunge sa regret vremurile lui Piturca. Dar selectia lui Razvan, fiul antrenorului Lucescu, imi confirma inca o data temerile : fotbalul romanesc la nivel de nationala este in cea mai mare criza din ultimii 50 de ani.
Va urma…

Despre un joc bun al "cainilor"

Aseara, Claudiu Niculescu a inscris in minutul 88 si a adus un punct in meciul cu Rapidul. La fel ca in meciul din Cupa cu Otelul, Clau a jucat 90 de minute, a dovedit caracter si darzenie, a realizat faze frumoase, a fost altruist si mereu in "gura portii'. A inscris si a salvat din nou meciul. Caci dincolo de jocul de atac foarte bun facut de "caini" ( iar aici cred ca un rol esential il are cuplul Dinu-Talnar) si de faptul ca giulestenii au aparat timp de 80 de minute avantajul luat in primele minute , la greseala apararii noatre, Dinamo nu ar fi castigat aseara fara Niculescu. Pentru mine, care am sustinut mereu ca Niculescu are clasa si valoare, a fost cu atat mai important ca a inscris si a convins. Cei ce l-au crezut prea devreme "terminat" ar trebui sa isi accepte eroarea de calcul.
Meciul a insemnat spectacol si in tribune si pe teren, iar alb-rosii au reusit in ambele cazuri sa arate asa cum mi-as dori sa-i vad de fiecare data. Apararea a fost mai sigura in a doua repriza ( dupa iesirea lui Tamas ), iar mijlocul si atacul au functionat foarte bine. Adrian Cristea si Claudiu Niculescu au sutat in bara, iar Torje si Andrei Cristea au ratat si ei ocazii importante. Am avut si un penalty neacordat, dar deja ne-am obisnuit cu greselile arbitrilor impotriva noastra. Oricum, dupa destul de mult timp, aseara am avut impresia ca Dinamo poate reveni pe drumul cel bun, al traditiei sale de lupta si performanta. Are fotbalisti de calitate, care pot fi capacitati de Mister si de Talnar. Singurul regret e ca am pierdut doua puncte mari, nedrept dupa aspectul jocului. Per total insa, lucrurile pozitive sunt mult mai numeroase si merita apreciate, iar jocul a demonstrat ca putem merge la Timisoara sa invingem. Ca de obicei in ultimii ani:)...

Frica de prezent

Imi amintesc avantul lui Raducioiu, atacand portile adversarilor...Imi amintesc privirea darza a lui Andone, suturile napraznice ale lui Mateut, cursele regretatului Misa Klein si centrarile sale "covrig", puterea de lupta a lui Vaiscovici sau finetea talentatului Lupu. Imi amintesc acea echipa de vis, legenda inceputului acestei vieti in alb si rosu. Imi vin in minte duminicile in care stateam cu urechea lipita de radio-ul in care se anuntau golurile lui Demollari si Gerstenmejer, dupa actiunile "pe stanga" ale "gemenilor" Selymesi si Dorinel Munteanu. Era echipa in care mai straluceau Mihali si Cheregi, Kadar si Moga, Costel Pana si Adi Matei. Apoi..a venit intunericul celor 8 ani fara trofee. Citeam in fiecare vara in ziare listele de achizitii. Erau adusi jucatori buni, dar jocul nu mergea. Am trait multe umilinte in acei ani. Am pierdut cu "pescarii" de la Knutspyrnufelag sau am luat 5 goluri in derby-ul cu Steaua. Au fost ani in care multi au renuntat la pasiunea pentru echipa. Unii insa au continuat sa creada, sa iubeasca...
In 1998 Cornel Dinu lasa fotoliul de presedinte al clubului si coboara in iarba din Stefan cel Mare. Prelua o echipa ce se afla in cel mai crunt moment al istoriei sale. Imi aduc aminte cat de multa speranta mi-am pus atunci in cel ce avea sa devina primul "Mister" al campionatului nostru. Echipa s-a transformat repede intr-una ce intruchipa ideile Procurorului.. Traiam iarasi bucuria victoriilor. Adevaratii luptatori, precum Giani Kirita, Florea, Nastase, Haldan, Vladoiu sau Niculae se imbinau cu experienta "batranilor" Preda, Mihali sau Lupescu.Mutu, Iftodi, Mihalcea sau Florentin Petre erau cei tehnici, cei ce "infloreau "jocul. Pentru mine , amintirea acelei echipe care a cucerit eventul in 2000 ramane mai mult ca oricare alta, esentiala.
Imi amintesc tristetea unei zile de octombrie a acelui an, cand ziarele de sport afisau o prima pagina neagra si o veste ce a zdruncinat o lume- moartea capitanului Catalin Haldan.
Chipul tatalui sau nu putea ascunde durerea nici dupa un an de zile. In fata mormantului sau, am lacrimat in 2001 si am jurat credinta culorilor noastre.
Imi amintesc paradele lui Lobont, golurile lui Danciulescu, loviturile libere ale lui Clau-gol, imi amintesc Panathinaikos, Sporting, Manchester, Everton, Sahtior, Leverkusen sau Besiktas. Inca imi amintesc...
Iar atata timp cat imi voi aminti toate acestea, voi putea trece mai usor peste dezamagirea de a vedea ca suntem din nou jos, foarte jos. Mi-este frica sa mai citesc in ziare articole despre Dinamo, pentru a nu imi distruge ziua. Prefer sa sper, amintindu-mi de trecut!

Cine antreneaza pe Dinamo?

Sa fie o alta decizie neinspirata a unor actionari fara viziune? Se prea poate, atata timp cat in ultimii ani conducerea lui Dinamo a ales mai mereu cai gresite si uneori fara iesire. In urma cu mai bine de un an am fost dezamagit de reintoarcerea lui Rednic, un om lipsit de caracter. Timpul a aratat - din pacate - ca am avut dreptate. Totusi vina principala pentru sezonul incheiat o poarta conducerea. Responsabilitatea cea mai mare o poarta Borcea, cel ce a condus de fapt in ultimii ani clubul. Acum, Borcea a fost usor indepartat, dar Badea si ceilalti au ales din nou gresit. Dupa parerea mea, daca echipa va fi condusa cu adevarat de Bonetti, sansele de a face performanta sunt aproape nule. E inadmisibil sa incerci sa castigi campionatul, sa reconstruiesti o echipa sau sa iti doresti un parcurs bun in Europa cu un antrenor care a antrenat echipa modeste din Scotia si Ungaria sau echipe de divizia C in Italia. In ultimii ani s-au vehiculat mereu nume de antrenori straini la Dinamo. Dar macar erau nume de antrenori: Alexanco, Malesani, Zaccheroni, Bergodi. S-a vorbit si anul trecut si in acest an de Boloni si chiar de Mircea Lucescu. Dintre toate aceste nume ne-am procopsit cu un nepriceput- Dario Bonetti. Singura raza de speranta vine din numirea lui Cornel Dinu ca director tehnic si a lui Costel Orac ca antrenor secund. De altfel, imediat dupa ce am auzit ca "Mister"va reveni la atributii firesti pentru competenta si experienta sa, m-am asteptat ca antrenor sa fie numit Ionut Badea. Antrenor tanar, care a construit frumos un FC Arges ofensiv si pragmatic, acesta se afla in relatii foarte bune cu Dinu. Din pacate, alegerea conducerii a fost alta. Dupa "era Rednic", orice schimbare pare un pas inainte. Sper insa sa nu ne rupem picioarele cu Bonetti. Mister Dinu, ma bazez pe tine!

Izvorul blogului

Din disperare se nasc marile bucurii. La capatul unui sezon care ne-a picurat atata durere in suflete, astazi a rasarit din nou speranta. Rednic a plecat!