Frica de prezent

Imi amintesc avantul lui Raducioiu, atacand portile adversarilor...Imi amintesc privirea darza a lui Andone, suturile napraznice ale lui Mateut, cursele regretatului Misa Klein si centrarile sale "covrig", puterea de lupta a lui Vaiscovici sau finetea talentatului Lupu. Imi amintesc acea echipa de vis, legenda inceputului acestei vieti in alb si rosu. Imi vin in minte duminicile in care stateam cu urechea lipita de radio-ul in care se anuntau golurile lui Demollari si Gerstenmejer, dupa actiunile "pe stanga" ale "gemenilor" Selymesi si Dorinel Munteanu. Era echipa in care mai straluceau Mihali si Cheregi, Kadar si Moga, Costel Pana si Adi Matei. Apoi..a venit intunericul celor 8 ani fara trofee. Citeam in fiecare vara in ziare listele de achizitii. Erau adusi jucatori buni, dar jocul nu mergea. Am trait multe umilinte in acei ani. Am pierdut cu "pescarii" de la Knutspyrnufelag sau am luat 5 goluri in derby-ul cu Steaua. Au fost ani in care multi au renuntat la pasiunea pentru echipa. Unii insa au continuat sa creada, sa iubeasca...
In 1998 Cornel Dinu lasa fotoliul de presedinte al clubului si coboara in iarba din Stefan cel Mare. Prelua o echipa ce se afla in cel mai crunt moment al istoriei sale. Imi aduc aminte cat de multa speranta mi-am pus atunci in cel ce avea sa devina primul "Mister" al campionatului nostru. Echipa s-a transformat repede intr-una ce intruchipa ideile Procurorului.. Traiam iarasi bucuria victoriilor. Adevaratii luptatori, precum Giani Kirita, Florea, Nastase, Haldan, Vladoiu sau Niculae se imbinau cu experienta "batranilor" Preda, Mihali sau Lupescu.Mutu, Iftodi, Mihalcea sau Florentin Petre erau cei tehnici, cei ce "infloreau "jocul. Pentru mine , amintirea acelei echipe care a cucerit eventul in 2000 ramane mai mult ca oricare alta, esentiala.
Imi amintesc tristetea unei zile de octombrie a acelui an, cand ziarele de sport afisau o prima pagina neagra si o veste ce a zdruncinat o lume- moartea capitanului Catalin Haldan.
Chipul tatalui sau nu putea ascunde durerea nici dupa un an de zile. In fata mormantului sau, am lacrimat in 2001 si am jurat credinta culorilor noastre.
Imi amintesc paradele lui Lobont, golurile lui Danciulescu, loviturile libere ale lui Clau-gol, imi amintesc Panathinaikos, Sporting, Manchester, Everton, Sahtior, Leverkusen sau Besiktas. Inca imi amintesc...
Iar atata timp cat imi voi aminti toate acestea, voi putea trece mai usor peste dezamagirea de a vedea ca suntem din nou jos, foarte jos. Mi-este frica sa mai citesc in ziare articole despre Dinamo, pentru a nu imi distruge ziua. Prefer sa sper, amintindu-mi de trecut!